Familia din comuna gorjeanã Vãgiuleşti care a primit cadou o casã în aceastã toamnã de la europarlamentarul Gigi Becali nu mai are nici un ban din suma oferitã de politician. Primarul localitãţii, Constantin Pârjol, spune cã soţii Mariana şi Alexandru Bucur au cheltuit cei 5000 de lei pe care i-au primit de la Becali în doar câteva zile, dupã care au fost nevoiţi sã se descurce cum au putut. Cei doi soţi au cheltuit mare sumã din bani în special pe plimbãri cu taxiul, dupã cum menţioneazã edilul, şi mai puţin pe cumpãrarea unor produse de strictã necesitate. „Dupã ce a plecat domnul Becali şi le-a lãsat bani, pe lângã lucrurile pe care le-a adus aici pentru ei, toatã ziua îi vedeam numai cu taxiul. Se duceau la Motru pentru un pachet de biscuiţi şi ce îşi mai luau ei, dar oricum dãdeau mai mult pe taxi decât pe ce cumpãrau de acolo, deşi avem magazine şi în comunã”, spune primarul Pârjol.
Mariana şi Alexandru Bucur au fost ajutaţi, pe 24 octombrie, de Gigi Becali cu o casã pe care europarlamentarul a cumpãrat-o pe loc, oferindu-i unei localnice suma de 45.000 de lei pentru ca în imobil sã se mute cei doi soţi şi cei şapte copii ai acestora. ªase dintre copii se aflã într-un centru de plasament, la Târgu Cãrbuneşti, iar cel de-al şaptelea are doi ani şi este cel care l-a impresionat pe Becali, dupã ce la televizor au apãrut imagini cu el şi pãrinţii sãi dormind sub cerul liber. Gigi Becali a luat atunci iniţiativa de a ajuta familia respectivã, inclusiv cu bunurile de care era nevoie în casã, europarlamentarul aducând la Vãgiuleşti paturi, dulapuri, saltele, o maşinã de spãlat, plasme tv, un frigider şi un aragaz cu butelie, dar şi pahare, farfurii, furculiţe, linguri şi cuţite.
Primarul Constantin Pârjol afirmã cã soţii Bucur „nu au mai mişcat un pai” de la plecarea lui Becali, el aşteptându-i şi în prezent sã le dea câteva ţigle pe care sã le punã pe acoperişul casei, pentru a înlocui unele sparte. „Nu au fãcut distrugeri pânã acum, dar nici nu s-au omorât sã facã ceva bun. Nu au mişcat un pai. S-au plimbat cu taxiul şi atât. Îi aştept de atunci sã le dau câteva ţigle pe care sã le punã pe casã cã o sã plouã pe ei la iarnã. Alexandru mi-a tot zis cã o sã vinã, dar nu a mai ajuns. E o creangã pe care am tãiat-o eu atunci la poartã ca sã poatã intra domnul Becali şi unde am lãsat-o eu pe jos acolo este şi acum. Poate o s-o ia vântul cã ei nu cred cã se vor atinge de ea s-o mute”, mai spune primarul.
Constantin Pârjol menţioneazã cã şi Primãria Vãgiuleşti le-a oferit anul trecut soţilor Bucur o casã în care sã stea pe timpul iernii, însã locuinţa a fost distrusã de cei doi, ambii ajungând ulterior sã doarmã sub cerul liber împreunã cu copilul pe care l-au fãcut dupã ce i-au dat pe ceilalţi şase în grija statului. Primarul Pârjol menţiona încã de când Gigi Becali era prezent la Vãgiuleşti cã locuinţa pe care el a oferit-o celor doi soţi a fost distrusã de aceştia, ulterior nici localnicii nedorind sã-i mai ajute întrucât tot ce le ofereau ca ajutor vindeau pentru a-şi procura bãuturã.



