Liberi dupã ce au vandalizat 18 maşini

Doi tineri, unul din municipiu şi altul din Târgu Cãrbuneşti, şi-au fãcut marţi noapte de cap la maxim şi, culmea, nici mãcar nu s-au ales cu cãtuşe la mâini pentru grozãviile pe care le-au fãcut, deşi prieteni de-ai lor credeau cã arestarea lor este inevitabilã. Cei doi au fost în noaptea de luni spre marţi la un chef, iar dupã ce au plecat de la petrecere, în drum spre casã, au luat la şuturi mai toate maşinile ce le-au ieşit în cale, speriindu-i pe locatari. „Ziceai cã începe rãzboiul aici. Era aşa un zgomot cã ne-am speriat şi am ieşit la geam, sã vedem ce se întâmplã. Erau doi derbedei care dãdeau cu picioarele în maşini, înjurau şi îşi fãceau de cap”, a povestit unul dintre locatari, maşinile avariate fiind parcate pe strada 23 August şi sublocotenent Vasile Militaru.

Oamenii au chemat repede Poliţia, iar la faţa locului a sosit o patrulã mixtã, formatã dintr-un poliţist şi un jandarm. Aceştia i-au prins pe derbedei în flagrant, în timp ce loveau maşinile chiar de faţã cu ei, fãrã nicio jenã. Ambii au fost urcaţi în dubã şi duşi la secţie pentru a fi audiaţi, ieri dupã-amiazã fiind readuşi la locul faptei pentru reconstituire, fiind cercetaţi în libertate pentru tot ce s-a întâmplat. Se ţineau bine pe picioare şi spuneau cã le pare rãu pentru ceea ce fãcuserã. Nu la fel de împãciuitori pãreau pãgubiţii, care acum sunt buni de platã, oamenii fiind nevoiţi sã îşi ducã maşinile în service pentru reparaţii. Pe lista victimelor se aflã şi primarul din Leleşti, Marian Rotaru, care constatã cã la o zi dupã ce a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al PSD Gorj s-a ales cu maşina avariatã. „Sã nu fie o întâmplare? Nu cred cã e doar o coincidenţã! Este însã un fapt real, care demonstreazã cã am avut dreptate când am spus cã sunt probleme şi la municipiu şi la judeţ. Stau în blocul acesta de-o viaţã şi nu am avut probleme, iar acum, cum am demisionat din funcţie s-au şi gãsit doi derbedei ca sã-şi facã de cap. E prea mare coincidenţa”, spune primarul.

Tags:

About autor