Ponta ar fi oprit un avion în care trebuia sã urce şi Daciana

Premierul Victor Ponta este acuzat într-o postare pe internet  cã ar fi oprit, luni, la sol, un avion care urma sã decoleze din Bucureşti spre Strasbourg, doar pentru cã soţia sa, Daciana Sârbu, nu s-ar fi trezit la timp ca sã prindã zborul respectiv. Pe blogul teofilabrudan.wordpress.com acesta a publicat informaţia conform cãreia şeful Guvernului ar fi dispus ca avionul sã mai aştepte la sol câteva zeci de minute pânã când la aeroport urma sã ajungã şi soţia sa. În avion se aflau alţi europarlamentari şi demnitari români, care urmau sã ajungã şi ei la Strasbourg, pentru a participa la plenara Parlamentului European, care are loc lunar.

   „Câţiva prieteni care lucreazã la aeroport mi-au spus, frustraţi fiind la maxim, cã ieri dimineaţã, (luni, 22 oct), avionul care zbura de la Bucureşti la Strasbourg a fost pur şi simplu ţinut la terminal peste 30 de minute deoarece europarlamentarul Daciana Sârbu, soţia primului ministru Victor Ponta, nu s-a trezit la timp ca sã-l prindã. … Prietenii mei erau frustraţi de faptul cã întârzierea, din ordinul lui Ponta, cu peste 30 de minute a avionului, a perturbat întregul orar de decolare şi aterizare a avioanelor, ceea ce a ridicat stresul tuturor celor care lucreazã la terminale”, spune Teofil Abrudan pe blogul sãu.

Informaţia nu a fost comentatã, deocamdatã, de prim-ministrul care este şi deputat pe Colegiul 6, ea putând fi însã o intoxicare de campanie electoralã, Teofil Abrudan regãsindu-se pe internet în lista celor care fac parte din grupul „româniantiusl”. Informaţia a fost preluatã însã de mai multe canale media, inclusiv de utilizatori ai paginilor de socializare pe internet, fiind comentatã mai ales de cei care nu îl susţin pe actualul lider al USL.

Tags:

About autor