S-a răsturnat cu tirul în Defileu! Circulaţie blocată cu orele!

Nici nu s-a deschis bine circulaţia rutieră pe noul pod din zona Lainici, care permite accesul tirurilor din nou prin Defileul Jiului, că ieri s-a şi întâmplat un accident grav. Cu o zi înainte un BMW s-a dat peste cap într-o curbă, iar într-un alt accident un motociclist a fost lovit de o maşină de pe contrasens. Ieri dimineaţă un tir condus de un şofer de 55 de ani din Hunedoara a făcut şi el o ispravă pe care nu o va uita curând. Într-o curbă periculoasă la dreapta a pierdut controlul volanului şi a ajuns pe contrasens, după care a tras dreapta de volan şi a ajuns cu capul tractor într-o prăpastie de câţiva metri. Semiremorca încărcată cu saci de ciment s-a pus de-a curmezişul pe şosea şi, ca urmare, nimeni nu a mai putut trece pe acolo preţ de câteva ore. Șoferul mai avea în cabină alături de el o femeie de 53 de ani din Târgu Jiu pe care o luase la ocazie. Amândoi au fost salvaţi de alţi şoferi aflaţi în trafic şi care au avut curajul să coboare în prăpastia de câţiva metri pentru a vedea care e starea lor, până la sosirea echipajelor de prim ajutor. Gorjeanul Nicu Turtoi este unul dintre martorii evenimentului respectiv, el povestind că s-a asigurat cu o sfoară pe care o avea în maşină pentru a putea coborî în prăpastie. „Dintr-o dată am văzut un nor de praf de ciment, maşina era în tangaj şi după aia s-a răsturnat. A venit un alt şofer care a oprit motorul tirului, că încă mergea, chiar şi răsturnat. Eu şi cu alţii am scos şoferul tirului. Și el şi femeia de era cu el erau cu capul în jos acolo în prăpastie. Femeia era lovită în zona feţei, iar şoferul era şi la cap lovit. Au ieşit prin parbriz. Femeia de era cu el a zis că i-ar fi tăiat cineva calea şi ar fi mers 80 de metri cu roţile de pe partea stângă pe şanţul de pe marginea drumului. Apoi a pierdut controlul volanului şi aşa a ajuns în prăpastie”, a spus Turtoi. La locul accidentului au fost mobilizate mai multe echipaje de prim-ajutor după ce şoferii din trafic au dat alarma la 112. „Am fost solicitaţi să intervenim pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de un accident rutier produs pe Defileul Jiului, în dreptul localităţii Bumbeşti Jiu. La faţa locului s-au deplasat două echipaje pentru descarcerare şi un echipaj SMURD din cadrul unităţii noastre, precum şi 3 ambulanţe din cadrul Serviciului Judeţean. Echipajele au constatat că la faţa locului erau două victime, un bărbat şi o femeie, conştienţi şi care nu erau încarceraţi. Au primit ajutor calificat la faţa locului, iar ulterior, au fost transportaţi la spital pentru investigaţii medicale suplimentare”, a menţionat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. Un şofer aflat în trafic a povestit, la rândul său, că înainte cu puţin timp de producerea accidentului, tirul său a fost uşor acroşat de cel care era cât pe aci să ajungă cu totul în Jiu. „A trecut pe lângă mine cam la 1,7 kilometri de aici. Mi-a atins oglinda, cea mică de pe partea stângă de sus. Avea viteză, asta clar. Eu am oprit apoi într-o parcare şi i-am zis prin staţie dacă vrea să mă omoare. L-am făcut nenorocit, recunosc, aşa i-am zis, mai ales că n-a oprit, ci s-a dus mai departe. Apoi am aflat că s-a întâmplat accidentul. Eu am oprit în prima parcare în care am avut posibilitatea şi am sunat la 112 ca să anunţ că mi s-a spart oglinda în trafic. Am spus că unul cu un tir mi-a fisurat oglinda şi că a mers mai departe. Cel de la 112 mi-a zis să-l las în pace că are un accident mult mai grav la intrarea în Defileu, lângă mănăstirea Vişina. Aşa am aflat şi eu de accident şi imediat s-a blocat circulaţia şi am venit aici să văd ce s-a întâmplat”, a povestit Marin Simu, de 55 de ani, din Petroşani. El a făcut o declaraţie oficială în acest sens şi la Poliţie, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Oana Vlăduţ, confirmând că a fost deschisă o anchetă penală. „ Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că un bărbat de 55 ani, din municipiul Hunedoara, judeţul Hunedoara, în timp ce conducea un autotren pe DN 66, din direcţia Petroşani-Târgu-Jiu, ar fi fost acroşat de către un alt autotren, condus de un bărbat, de 55 de ani, din municipiul Petroşani, judeţul Hunedoara, moment în care primul conducător auto a pierdut controlul direcţiei de mers şi s-a răsturnat pe carosabil şi marginea râului Jiu, blocând traficul rutier pe ambele sensuri. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea bărbatului de 55 de ani, din municipiul Hunedoara şi a unei femei, de 53 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, pasager în autotren, ambii fiind transportaţi la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, ca urmare a leziunilor suferite. Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a menţionat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. La locul accidentului a fost adusă o macara de mare tonaj, precum şi o volă, ambele utilaje reuşind să ridice tirul din prăpastie şi să redeschidă circulaţia în jurul prânzului. O parte din operaţiunea de eliberare a carosabilui s-a făcut pe o ploaie torenţială, pe şosea fiind împrăştiate tone de ciment.

About autor