N-a plouat, dar au fost inundaţii la Târgu Jiu!

În plină perioadă de secetă, proprietarii câtorva gospodării din oraş s-au trezit ieri de dimineaţă cu apă de o jumătate de metru în curţi şi chiar în beciuri sau maşini. Pe strada Barajelor s-a spart o conductă magistrală de alimentare cu apă, iar asta a dus la apariţia unui mic lac în apropierea celui de la Piaţa Centrală. Locatarii de aici au fost uimiţi să afle în zorii zilei că lângă ei s-a format o ditamai băltoaca, una care le-a creat probleme greu de anticipat. „Pe la 7.00 când ne-am trezit am văzut că peste tot era apă. Avem casa cu fundaţie destul de înaltă şi bine hidroizolată, dar pe la geamurile termopan de aerisire la beci a intrat apa de o jumătate de metru. S-a dus soţul şi a luat o pompă cu furtun ca să mai scoată din ea pentru că cei de la Aparegio ne-au zis că nu e treaba lor, pompierii au zis că vin cei de la Aparegio şi noi am rămas cu apa în casă. A trebuit să ne rezolvăm singuri problema. S-a inundat şi maşina, a mutat-o soţul de aici, a dus-o la soare ca să se usuce pentru că era plină de apă”, a spus o localnică. Un vecin al acesteia, mult mai matinal, a menţional că el a observat acumularea de apă încă de la ora 05.30, semn că avaria s-a produs în cursul nopţii. „De dimineaţă de tot a fost până aproape de brâu, acum a mai scăzut, trece de genunchi însă chiar şi acum. A fost linişte, nu s-a auzit nimic, niciun zgomot ceva care să dea de bănuit. Când m-am trezit şi am ieşit din casă peste tot era apă. Nu vreţi să ştiţi care e senzaţia, mai ales că nu a plouat de sâmbătă şi oricum e secetă. Peste tot se vorbeşte de secetă şi noi avem ditamai balta aici”, a spus bărbatul. Un altul a găsit şi o explicaţie, omul ştiind despre ce vorbeşte pentru că în trecut a lucrat la furnizorul de apă. „Asta e o conductă de peste 40 de ani, am lucrat la ea ca maistru, alături de alţi colegi. Acum nu a mai udat nimeni, e simplu, iar după ploile de la sfârşitul săptămânii trecute, a crescut automat presiunea. Acum a cedat, mai bine ne lăsau să udăm că uitaţi câtă apă s-a risipit. E păcat de ea. Cu asta se udau câteva grădini bune şi nu era nici problema pe care trebuie să o rezolve acum”, a menţionat pensionarul. Angajaţi ai ISU Gorj au intervenit pentru a scoate în cele din urmă apa din curţile oamenilor, în timp ce angajaţi ai Aparegio au încercat încă din zorii zilei să remedieze avaria. Romeo Tobă, reprezentantul operatorului de apă, le-a spus celor inundaţi, fără menajamente, că Aparegio nu şi-a dat avizul pentru ca ei să îşi amplaseze locuinţele în zona de protecţie a conductei. Problemele în zonă ar mai putea continua pentru că în perioada următoare conducta va fi înlocuită, iar asta presupune săpături inclusiv prin curţile oamenilor, unii dintre ei având inclusiv construcţii pe traseul ţevii. „Conducta are o vechime de aproape 50 de ani. S-a urmat imediat protocolul de închidere a vanelor, de aceea nu este niciun fel de problemă în alimentarea cu apă a oraşului. Vom evacua apa din curţile oamenilor şi vom repara şi avaria. Conducta a mai creat astfel de probleme acum vreo 15 ani. Avem un program de modernizare a reţelei, iar în locul acestei conducte va fi pusă una de 500 pe şoseaua de centură. Cam într-un an şi jumătate se va realiza modernizarea. Situaţia e generată de conductele pe care oraşul le are de zeci de ani. Încercăm să le reparăm, să le modernizăm şi să nu mai fie astfel de probleme pentru cetăţeni”, a menţionat reprezentantul Aparegio.

About autor