Drumul nesimţirii ministeriabile

Dacã „şi-ar da mâna” trei judeţe, respectiv Mehedinţi, Caraş Severin şi Gorj, ar rezolva, nu doar pe hârtie, drumul care duce spre Cerna Sat şi Cheile Corcoaiei, o arhicunoscutã destinaţie turisticã naţionalã, la o adicã. „Dacã” înseamnã mai mult decât salariul ministrului Sorin Grindeanu, care e acum la Transporturi, şi care cred cã habar n-are unde sunt Cheile Corcoaiei. Unde se poate ajunge din Bãile Herculane, la o distanţã de circa 42 km, pe drumul 67D, la bifurcaţie. Drumul spre Cerna Sat are indicativul 66A, şi mãsoarã circa 13 km. 13 km pentru care îţi vine sã blestemi maşina, ministrul şi toţi netrebnicii care, în birouri, stabilesc strategii turistice şi de infastructurã. Nu conteazã cã în Cerna Sat mai sunt câteva case locuite, „votanţi” puţini, cum ar zice orice propagandist feroce de partid, şi la ce dracu sã mai asfaltãm sau sã reabilitãm un drum spre o destinaţie (şi o ciudãţenie turisticã, la o adicã?). Ce conteazã câteva suflete? Ce conteazã inima unui român care nu şi-a pãrãsit „casa pãrinteascã” pentru a pleca „afarã”? Las cã merge şi aşa, luaţi-vã maşini de teren, tractoare, bunãoarã, dacã vreţi turism şi promovare! Cã asta e „România educatã” a Preaslãvitului şi Preaspecialistului de la Cotroceni, Ficusul Naţional. Care ne vorbeşte de „austeritate” şi de „face Guvernul ce poate”!
Drumul spre Cerna Sat reprezintã o ruşine naţionalã, şi este vorba de 13 km de gropi, hârtoape lãsate înadins, parcã sã-ţi arate cã-n România totul este posibil.
Despre Cheile Corcoaiei nu are rost sã povestim. Nici legenda lor, nici nimic altceva. Pentru cã nesimţirea ministeriabilã nu cunoaşte limite. Şi e habarnistã. La fel ca impotenţa autoritãţilor locale care ne vorbesc de turism în pliante frumos colorate, uneori pe bani europeni, dar care miros a greaţã, nãmol şi gropi de la o poştã. O „poştã” asemãnãtoare unei prostituate care aşteaptã, cu chiloţii-n vine, un investitor strategic…
Nu ne aşteptãm sã se „ia MÃSURI” DUPÃ UN ASTFEL DE CAZ. AŞTEPTÃM SÃ FIM RESPECTAŢI, CÃ DE AIA SUNTEM, ROMÂNI. Respectaţi de unii care se cred deasupra lui Dumnezeu, un Dumnezeu care ne dã, în fiecare zi, sufletul unei capre negre, al unui urs sau al unei veveriţe, ca rãsplatã cã noi nu suntem, de fapt, decât nişte „animale” în douã picioare, şi ele, nişte „cadouri” ale unei vieţi sãnãtoase…
St. JUST

About autor