„Fii pieton disciplinat!


„FII PIETON DISCIPLINAT!”, CAMPANIE DERULATĂ DE POLIŢIŞTII GORJENI PENTRU PREVENIREA EVENIMENTELOR RUTIERE, ÎN CARE SUNT IMPLICAŢI MINORI

La data de 4 mai a.c., poliţişti din cadrul Serviciului Rutier şi Biroului Siguranţă Şcolară au desfăşurat activităţi preventiv-educative cu preşcolarii de la Grădiniţa ”Mihai Eminescu” din municipiul Târgu-Jiu, pentru prevenirea victimizării acestora prin accidente de circulaţie. În cadrul programului de prevenire a victimizării preşcolarilor prin accidentele de circulaţie, a fost iniţiată acţiunea denumită „Fii pieton disciplinat! Nu trece dincolo!”, în urma căreia preşcolarii au făcut cunoştinţă cu poliţiştii rutieri, fiindu-le prelucrate normele rutiere privitoare la deplasarea pe drumurile publice, traversarea pe trecerile pentru pietoni marcate şi semnalizate corespunzător, precum şi locul pe care trebuie să-l ocupe aceştia în autovehicule. De asemenea, poliţiştii au organizat jocuri interactive cu tematică rutieră, având ca scop dezvoltarea unui comportament rutier responsabil, prin care cei mici să exerseze noţiunile teoretice, referitoare la cunoaşterea indicatoarelor rutiere. Având în vedere că pietonii reprezintă un segment vulnerabil al circulaţiei rutiere, educaţia în acest domeniu, în ceea ce priveşte circulaţia pe drumurile publice, este esenţială şi, de multe ori, salvatoare de vieţi.
Biroul de presă al IPJ Gorj

About autor