Festivalul de umor „Ion Cănăvoiu”


Comunicat de presă

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, în parteneriat cu Consiliul Local şi Primăria Runcu, Cenaclul „Hohote” Târgu Jiu organizează ediţia a XXIX-a a Festivalului de umor „Ion Cănăvoiu” în perioada 22-24 octombrie 2021.
Din cauza circumstanţelor create de necesitatea respectării tuturor normelor sociale şi sanitare generate de pandemia de coronavirus şi din dorinţa de a continua tradiţia unui festival de creaţie umoristică al cărui impact naţional a fost dovedit în cele 28 ediţii desfăşurate până acum, pentru ediţia din acest an Festivalul Naţional de Creaţie Umoristică se va desfăşura on line, după un Regulament special. Manifestarea este deschisă umoriştilor profesionişti sau neprofesionişti, fără limită minimă sau maximă de vârstă, cu următoarele secţiuni:
1. Concurs de volum, inclusiv antologii. Participă volumele de umor – epigramă, fabulă, proză scurtă/poezie umoristică – tipărite în perioada octombrie 2020-octombrie 2021.
2. Concurs de epigramă. Se concurează cu 9 epigrame, din care:
• 3 epigrame pe tema: Distanţare;
• 3 epigrame pe tema: On-line;
• 2 epigrame pe teme libere;
• 1 replică la epigrama:Solidaritate… medicală, de Ion Cănăvoiu
3. Concurs de fabule. Se concurează cu 3 fabule;
4. Concurs de proză scurtă. Se concurează cu 3 proze de maxim 2 pagini fiecare;
5. a. Concurs de parodie Se va concura cu o parodie (cu ritm şi rimă, respectând toate „canoanele” parodiei) la poezia: Sfârşit de veac, de Ion Cănăvoiu. Se postează pe aceeaşi pagină poezia parodiată şi parodia.
6. Concurs de poezie umoristică. Se concurează cu 3 creaţii.
7. Concurs de caricatură/fotografie umoristică. Se concurează cu minim 5 caricaturi/fotografii umoristice, în format A4 în passepartout, pe teme libere.
Lucrările pentru secţiunile Epigramă grupaj, Fabulă grupaj, Proză umoristică, Parodie, Poezie umoristică vor fi transmise on line pana la data de 9 octombrie 2021 pe adresa de email: cultura@traditiigorj.ro iar cele pentru secţiunile Carte de umor şi Caricatură în format clasic, pe adresa: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, 210135 Târgu-Jiu, Calea Eroilor, nr. 15, judeţul Gorj, cod poştal: 210135, cu menţiunea “Pentru Festivalul «Ion Cănăvoiu»”. Având în vedere condiţiile speciale în care se va desfăşura Festivalul, secretul corespondenţei nu va mai fi posibil, urmare concurenţii sunt rugaţi să accepte ca pe antetul lucrărilor să înscrie un moto, iar numele şi datele de contact să fie menţionate în clar pe o pagină imediat următoare paginilor de concurs, exprimând pentru aceasta acordul în scris la finalul lucrărilor.
Juriul, alcătuit din personalităţi consacrate ale vieţii artistice gorjene, va începe evaluarea lucrărilor în 11 octombrie 2021, urmând ca în cursul zilei de 24 octombrie a.c. să anunţe pe site-ul CJCPCT Gorj şi prin e-mail laureaţii secţiunilor. Juriul are latitudinea redistribuirii premiilor.
Lucrãrile participante intrã în arhiva Festivalului. Informaţii suplimentare la telefon/fax: – 0253/213.710 şi 0721.370057 (Centrul Jud. pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale); Persoane de contact: director Ion Cepoi – (0721.370057); Dan Popescu – 0747921374 danadrianpopescu@gmail.com, e-mail: cultura@traditiigorj.ro; Daniela Gapşea – 0762.701.136, e mail danielagapsea@yahoo.com.
Tot în cadrul Festivalului de Umor Ion Cănăvoiu se organizează Salonul Internaţional de Caricatură cu participare din România, Republica Moldova şi Bulgaria. Începând cu această ediţie Salonul Internaţional de Caricatură poartă numele de “Aurelian Iulius Şuţă – ŞAI”, în memoria unui prieten şi a unui artist care s-a aflat de la început alături de organizatorul principal. Expoziţia cu caricatură va fi organizată în Sala “Florin Isuf” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj. Vă aşteptăm să vedeţi ce va cuprinde ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Caricatură.
La editura Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj va fi scos şi nr. 29 al Revistei ,,Hazul”. Ion Cănăvoiu a iniţiat editarea acestei publicaţii de satiră şi umor intitulată HAZ-ul, revistă la care el era director, finanţator, editor, redactor şi chiar difuzor. Ion Cănăvoiu s-a stins din viaţă la 22 octombrie 1992, la Târgu-Jiu. Un an mai târziu, în amintirea lui s-a organizat prima ediţie a ,,Zilelor Ion Cănăvoiu” la iniţiativa lui Ion Cepoi, iar din 1994, la iniţiativa lui Viorel Gârbaciu manifestarea s-a numit Festivalul Naţional de Umor ,,Ion Cănăvoiu”, cuprinzând mai multe secţiuni.
Rămâne să vedem ce va decide juriul în privinţa câştigătorilor la secţiunile Festivalului. Vă reamintim care sunt acestea: concurs de volum, de epigrame, de fabule, de parodie, de poezie, de proză scurtă precum şi umoristică şi de caricatură/fotografie umoristică.
Daniela Gapşea, purtător de cuvânt al CJCPCT Gorj – 0762701136

About autor