Fără lapte şi corn în şcolile din Gorj!

Nici un şcolar din judeţul Gorj nu primeşte lapte şi corn, deşi şcoala a început deja de două săptămâni, situaţia aceasta urmând să dureze cel puţin până la sfârşitul anului. Autorităţile nu au reuşit să organizeze o licitaţie după ce contractul anterior nu s-a terminat în termenii cei mai amiabili cu foştii furnizori. Izbucnirea pandemiei a făcut ca importante cantităţi de lapte şi corn achiziţionate pentru copii să nu mai ajungă în şcoli, o dată cu trecerea în sistemul on-line, iar acum pe rolul instanţelor există un proces pentru a se stabili cine suportă paguba, produsele de pe stoc expirând fără să fie achitate. Administratorul public al Consiliului Judeţean, Ionel Dobre, estimează că spre sfârşitul anului vom putea cunoaşte numele viitorului furnizor de lapte şi corn din Gorj, asta dacă nu cumva primarii vor fi interesaţi să demareze ei procedurile în localităţile pe care le conduc pentru a distribui cât mai repede aceste produse în şcoli. Până acum nu au părut interesaţi de aşa ceva. „Banii pentru acest proiect au fost alocaţi de abia la sfârşitul lunii august, iar noi acum suntem în curs de elaborare a documentaţiei de atribuire. Estimăm ca până la sfârşitul anului să avem un contract cadru şi toţi copii să beneficieze la nivel de judeţ de acest program. Anul trecut am încercat să contactăm primăriile pentru că legea ne permite să externalizăm acest serviciu către primării, dar am avut doar răspunsuri negative. Nimeni nu a dorit să se implice în această problemă. În condiţiile actuale e greu de gestionat numărul de copii de la nivel de judeţ pentru că oricând pot apărea cazuri de infectare care să ducă la mutarea cursurilor în on-line. În asemenea condiţii e greu de gestionat relaţia cu furnizorul, Dacă primarii s-ar implica lucrurile ar merge mai repede pentru că una e să gestionezi peste 400 de şcoli la nivel de judeţ şi alta e să faci faţă la 10 – 20 de şcoli sau chiar 40 cum sunt la nivelul municipiului Târgu Jiu. La nivel de primării procedura e mai simplă, pe când la noi, la nivel de judeţ, e mult mai complexă”, a explicat Dobre.

About autor