Înălţarea Sfintei Cruci este celebrată în fiecare an pe 14 septembrie


Comunicat de presă

Înălţarea Sfintei Cruci, celebrată în fiecare an pe 14 septembrie, va avea loc la Muzeul Crucilor din Măceşu, Gorj. Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj marchează această sărbătoare prin pomenirea marilor oameni de cultură trecuţi în nefiinţă. La Muzeul Crucilor de la Măceşu, CJCPCT Gorj în colaborare cu Primăria oraşului Târgu-Cărbuneşti şi Primăria oraşului Țicleni organizează marţi, 14 septembrie 2021, începând cu ora 11.00, un parastas pentru pomenirea celor trecuţi în nefiinţă şi împărţirea a 50 de pachete de pomană.
Odată cu omagierea celor plecaţi în eternitate, cei prezenţi vor putea vedea şi cele 19 cruci de pomenire donate de Decebal Muscariu din Braşov şi o cruce de pomenire pentru omul de cultură Nicolae Diaconu, născut în Țicleni în anul 1947. Nicolae Diaconu a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, preşedinte al Fundaţiei culturale «Constantin Brâncuşi», editorul revistei «Brâncuşi», consilier şef al Inspectoratului Judeţean pentru Cultură.
Autorităţile locale din Târgu Cărbuneşti vor acorda titlul de „Cetăţean de Onoare” post mortem fostului viceprimar Iuliu Călina. Acesta a fost viceprimar timp de 20 de ani în oraş. A făcut acte de caritate şi a contribuit major la amenajarea Muzeului de la Măceşu.
Trebuie precizat că pe 13 septembrie 2013 a fost inaugurată secţia interioară a Muzeului Crucilor, de la Măceşu, care adăposteşte numeroase cruci de diferite tipologii: cruci de pomenire, cruci de căpătâi, cruci pentru iertarea păcatelor, dar şi altele. Este singurul muzeu din Oltenia dedicat exclusiv crucilor şi troiţelor de lemn. Zeci de cruci şi troiţe din lemn originale, unele vechi de mai bine de un secol, luate din toate satele judeţului, au fost aduse în curtea fostei şcoli din Măceşu pentru a încânta privirile tuturor celor care vor trece pragul acestui muzeu, poate unic în lume.
O menţiune specială şi mulţumiri domnului primar Dănuţ Birău, care a asfaltat drumul spre Muzeu, facilitând astfel accesul turiştilor spre instituţia culturală.
Daniela Gapşea, purtător de cuvânt CJCPCT Gorj – 0762701136

About autor