Dispare, încetul cu încetul, CEO!

R.A.A.N. s-a dus şi nici CEO nu o duce prea bine. „Energofagii” ãştia care au mobilizat forţã de muncã trebuie sã disparã, încetul cu încetul. Vrerea clasei politice e numai una, sã terminãm cu tot ce e al statului, cã statul are prea multe şi nu e bine. Curios, dacã privim lucrurile din alt punct de vedere, este cã niciun politician local nu a mişcat un deget pentru zona care l-a trimis în Parlament sau în fotoliul de ministru. Aspect de care trebuie ţinut cont în 2024, când ne vor chema, iar şi iar, cu arcanul, suta de lei, uleiul, laptele sau zahãrul „din dotare”, sã îi ajutãm sã LE FIE BINE. Tot lor…
În prezent, Complexul Energetic Oltenia (CEO) este un elefant care se mişcã încet într-o lume extrem de dinamicã. Deşi pare cã beneficiazã de susţinerea politicienilor, în fapt, aceştia nu fac nimic pentru CE Oltenia. Se mai aude ceva de planul de restructurare? S-au creionat investiţiile promise? Incapacitatea noastrã de a gãsi soluţii pentru restructurarea şi decarbonatarea sectorului energetic face victime.
Astfel, în dimineata zilei de 26 iulie a.c., Termocentrala Mintia a fost închisã şi se vede cu ochiul liber cã nici CE Oltenia nu se simte prea bine. Tot ce vedem sunt câteva resturi aruncate cãtre „dulãii de casã”, cã de, şi „necrofagii” trebuie sã trãiascã, nu-i aşa?
Riscurile pentru Sistemul Energetic Naţional sunt, însã, majore. Odatã cu închiderea centralei de la Mintia, Complexul Energetic Oltenia a rãmas pilon de bazã al Sistemului Energetic Naţional, cu o capacitate de circa 1.500 de MW, ceea ce înseamnã nu mai puţin de 20% din producţia naţionalã. Un studiu din 2019 al TRANSELECTRICA aratã negru pe alb cã, fãrã termocentralele CEO, nu s-ar putea asigura necesarul de energie al României, nici dacã ar fi utilizatã la maximum capacitatea de interconexiune pentru importuri.
Pe 5 februarie, Comisia Europeanã a anunţat deschiderea unei investigaţii aprofundate a ajutorului de stat pentru restructurarea companiei. CE Oltenia avea nevoie de aprobarea Comisiei Europene pânã la finele lunii aprilie, pentru a primi ajutorul de stat care îi permite achitarea, fãrã penalitãţi, a certificatelor de emisii de dioxid de carbon aferente anului trecut.
Ce riscã România dacã Planul de decarbonatare şi restructurare nu va fi implementat şi, pe cale de consecinţã, Complexul va fi ameninţat cu insolvenţa?
Sã facem un exerciţiu de imaginaţie. Suntem în plinã iarnã, e un ger de crapã pietrele şi totul a îngheţat. Energia hidro şi regenerabilele nu mai fac faţã, iar importurile de energie sunt limitate de infrastructura existentã. Într-o asemenea situaţie, grupurile energetice pe cãrbune ale CEO lucreazã la capacitate maximã şi s-a reuşit ca, de circa 45 de ani, România sã nu mai treacã printr-o panã de curent generalã, aşa cum a fost cea din mai 1977, care, potrivit specialiştilor, a produs daune mai mari decât cutremurul din acelaşi an, ce a devastat Capitala. Însã, dacã CEO nu a reuşit sã se restructureze şi şi-a închis facilitãţile pe lignit fãrã a crea altele bazate pe resurse mai puţin poluante, ce soluţie alternativã existã? În acest moment, NICIUNA. Iar în lipsa unor investiţii uriaşe, atât în infrastructura de distribuţie a energiei, cât şi în noi capacitãţi energetice de anvergurã, nu se întrevãd soluţii pe termen mediu sau lung. Rezultatul: Un blackout de proporţii, cum a fost cel din Texas, din iarna lui 2020, care a curmat zeci de vieţi, pare tot mai plauzibil şi în cazul României.
Într-o primã instanţã, 12.500 de salariaţi ai CEO şi familiile acestora vor fi afectate direct din punct de vedere financiar. Însã acesta este doar vârful aisbergului. Conform estimãrilor realizate la nivelul Consiliului Judeţean Gorj, alte 122 de firme din judeţ depind parţial sau total de activitatea CEO, riscând sã trimitã acasã peste 7.000 de angajaţi.
Amintim punctual:
- ARTEGO SA – producãtorul local de benzi transportoare, care realizeazã cea mai mare parte din cifra de afaceri din contractele încheiate cu CEO, şi care numãrã circa 870 de salariaţi;
- GRIMEX SA – producãtor de role şi subansambluri pentru transportul cãrbunelui;
- TPSUT SA, TREFO SRL şi UZIMET INDUSTRY SRL – prestatoare de lucrãri cu utilaje terasiere sau GENERAL TURBO SA – furnizor de echipamente termoenergetice.
În cazul tuturor acestor operatori, dispariţia CEO, principalul lor client, va genera scãderi dramatice ale veniturilor, concedieri colective şi, implicit, reducerea taxelor şi impozitelor plãtite bugetelor locale şi de stat. Indirect, zeci de alte companii din zonã vor resimţi reculul, odatã cu scãderea puterii de cumpãrare a populaţiei şi migrarea în masã a persoanelor active cãtre alte regiuni mai ofertante din punct de vedere al locurilor de muncã. Ca în orice situaţie dramaticã profitorii sunt la uşã, iar uneori sunt chiar în camerã.
***
Am primit pe adresa redacţiei un link şi un comentariu interesant. „O vorbã din bãtrâni spune cã orice naş îşi are naşul. Vorba se adevereşte şi în cazul “naşului” CEO (a se citi Daniel Burlan) şi al naşului sãu de cununie (nimeni altul decât cel mai de ”succes” afacerist gorjean, Nicolae Sarcinã). Pentru mai multe detalii accesaţi…
De fapt e vorba de o fotografie în care naşul Sarcinã se pupã cu finul Burlan (sau invers ?!?).
Am apelat la sursele noastre din CEO care ne-au confirmat situaţia: în pozã este Daniel Burlan, actualul preşedinte al Directoratului, cel care s-a aflat şi la conducerea fostei Societãţi Naţionale a Lignitului Oltenia – SNLO, acum parte din Complex. Acesta a lucrat, înainte de a ocupa actuala funcţie, la firmele omului de afaceri Nicolae Sarcinã, care este şi naşul de cununie al directorului Burlan. Şi, din nou întâmplãtor, acelaşi Burlan, s-a „cocoţat” în vârful piramidei CEO cu sprijinul deputatului Vîlceanu. Oricum, Daniel Burlan nu şi-a uitat vechii colaboratori şi susţinãtori şi chiar le asigurã cele mai profitabile contracte de lucrãri şi prestãri servicii la nivelul unor cariere miniere ale CEO. Vorbim aici de vechile obiceiuri: mai negociazã unele contracte cu firmele lui Nicolae Sarcinã şi cu cele ale familiei deputatului liberal Dan Vîlceanu, care acum au exclusivitate; mai cumpãrã sute de tone de calcar de la firmele fratelui lui Dumitru Iacob – unul dintre directorii Complexului; mai acordã unele proiecte de investiţii la capacitãţi care, conform Planului de restructurare, vor fi închise începând cu 2021; mai negociazã cu chinezii realizarea marelui grup de 600 MW, dar nimeni nu le spune cã cei din Comisia Europeanã au impus mãsuri pentru reducerea producţiei de energie electricã pe bazã de lignit; mai prelungesc anual, în schimbul a câtorva miliarde de lei, contractele de pazã cu firmele de casã, ai cãror angajaţi au pãzit şi pe cei din „mafia cãrbunelui” atunci când sustrãgeau sute de tone de lignit, cu complicitatea unor poliţişti, dar fãrã ca responsabilii CEO sã sesizeze lipsa vreunui kilogram de cãrbune.
SUCCES NIC COM Voluntari, TPSUT Motru, TREFO Rovinari, UZITMET INDUSTRY Rovinari şi UZITMET TEHNOLOGY 2020 Rovinari, le regãseşti frecvent pe listele de contracte şi pe cele de decontãri, iar ultimele trei, care sunt administrate de rudele deputatului Dan Vîlceanu, au încasat în perioada 2019-2020 peste 38 milioane lei. Aşa se explicã şi faptul cã, în ultimul timp, Dan Vîlceanu a devenit un ferm apãrãtor al intereselor CEO şi militeazã public pentru menţinerea mineritului în Bazinul Oltenia, lucru foarte bun pentru Complex, dar şi mai profitabil pentru deputat.
St. JUST

About autor