Festivalului Regional de Muzică Tradiţională „Geagu Cătăroiu“

Comunicat de presă

Primăria oraşului Tismana, în colaborare cu Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului“, Şcoala Populară de Artă Târgu Jiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Gorj a organizat joi 10 iunie 2021 a IV-a ediţie a Festivalului Regional de Muzică Tradiţională „Geagu Cătăroiu“ (Petre Geagu Cătăroiu, lăutar şi rapsod celebru, foarte apreciat în anii ‘50-’70). Festivalul de muzică tradiţională „Geagu Cătăroiu” de la Tismana îşi propune să reînvie muzica lăutărească veche, atât de apreciată odinioară.Festivalul de muzică lăutărească „Geagu Cătăroiu” se adresează tarafurilor lăutăreşti, care folosesc în interpretare instrumente tradiţionale şi respectă autenticitatea cântecului şi portului popular, festivalul a avut anul acesta o singura secţiune, cea de tarafuri.
Şapte tarafuri au participat la ediţia cu numărul patru a Festivalului Geagu Cătăroiu. Iubitorii de muzică tradiţională au venit în număr mare, chiar dacă au avut parte şi de o ploaie abundentă. Premiul I a fost câştigat de către taraful Vică Argint de la Pârâul de Pripor, premiul doi a mers la taraful Colegiului Pedagogic Craiova, iar premiul trei la Taraful Mornea de la Tismana. Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovovarea Culturii Tradiţionale Gorj a acordat trei premii tarafului Mircea Enache din Morunglav, Olt, tarafului Cristian Geagu Cătăroiu din Tismana şi tarafului Gioni Piţigoi din Târgu Cărbuneşti. Direcţia judeţeană pentru Cultură Gorj a acordat un premiul “Lăutarilor de pe Valea Tismanei” tarafului Ionuţ Pobirci de la Pârâul de Pripor. Asociaţia “La Tismana într-o grădină” a acordat un premiu special pentru promovarea muzicii lăutăreşti, tarafului Cristian Geagu Cătăroiu. Un premiu special a mai fost acordat de către Consiliul local şi Primăria Tismana tarafului Gabi Cătăroiu Buzner.
Un rapsod vestit al Tismanei a fost baladistul Petre Geagu zis Cătăroiu, care a cântat cu taraful Rugină-Murgu atât în Gorj, cât şi în Bucureşti, la diferite restaurante din zona Gării de Nord. Solistele Maria Tănase şi Maria Lătăreţu i-au apreciat repertoriul şi au cules cântece de la el, cântând şi împreună la Bucureşti ori la concertele Orchestrei Taraful Gorjului. În august 1949 i s-au făcut mai multe înregistrări pe fonogramă de către etnomuzicologul Emilia Comişel, ulterior şi pe benzi de magnetofon. De la el s-au cules numeroase balade locale sau „furate” din zona Doljului, precum: Balada lui Gheorghe Haiducul, „Sbangă”, „Bărbatul meu nu este mort”, „Ghiţă Cătănuţă” sau „Ce faci moşule-n grădină?”. Fiul său, vioristul Cristian P. Geagu a fost foarte cunoscut în Tismana şi în părţile vecine. Din taraful său mai făceau parte soţia, solista şi acordeonista Nuţa de la Câmpofeni, bracistul Gheorghe Pleşa şi basistul Ion Trohonel. În prezent, în Tismana continuă tradiţia familiei vioristul Cristian Geagu-Cătăroiu, fiul lui Cristian P. Geagu, şi soţia sa Gabriela Geagu (acordeon şi voce), venită la Tismana din Godineşti. Actualmente mai cântă şi taraful lui Nicolae Cazacu, zis Călae, fiu de lăutar din Frânceşti, venit la Tismana în anul 1960. Din formaţia sa făceau parte: soţia sa Elena Cazacu zisă Lenuţa (acordeon şi voce), fiica lăutarului Gheorghe Motorga, Grigore Stricăfer (braci), Iosif Motorga (vioară) şi Maria Motorga (solistă). Astăzi, taraful lui Călae are în componenţă în principal membrii familiei: fiii săi, solista Lenuţa Cazacu, vioristul Iosif Cazacu şi basistul Ion Trohonel. Alt taraf actual cunoscut din Tismana mai este şi cel al vioristul Constantin Mornea, care cântă împreună cu soţia sa, Luminiţa Mornea.

Daniela Gapşea, purtător de cuvânt al CJCPCT Gorj – 0762701136

About autor