Morega – o nouã candidaturã sub sigla USL

Poate pãrea greu de crezut,  dar deputatul de pe Colegiul 1 se pregãteşte pentru o nouã candidaturã şi nu una oarecare, ci una care îl situeazã în tabãra actualei puteri. Independentul Dan Morega va redeveni în curând membru de partid, asta dupã ce şi-a început mandatul pe listele PNL, şi l-a continuat ca independent, a ajuns şef al UNPR Gorj, iar de câteva luni este tot fãrã de partid. Acum spune cã va reprezenta USL la alegerile din toamnã, fãrã sã menţioneze pe listele cãrui partid. A fost în PNL şi poate reveni aici, posibil chiar într-o funcţie de conducere, dar la fel de bine are uşi deschise şi la Partidul Conservator, unde era dat ca lider de organizaţie de mai mult timp. Mai rãmâne sã vrea şi el pentru cã, pânã la urmã, chiar Morega recunoaşte cã PC nu stã foarte bine la nivel de judeţ. Candidatura sa se produce însã în condiţiile în care acum un an şi ceva deputatul îi compara pe Victor Ponta şi Crin Antonescu cu nişte şoimi ai patriei, iar despre USL nici nu vroia sã audã. „Din punctul meu de vedere USL este un avorton nãscut de Crina şi Victor sub oblãduirea lui Iliescu şi Voiculescu. Ei n-au niciun fel de program, vor sã-l dea jos cât mai repede pe Bãsescu”, spunea atunci Morega.

Deputatul nu uitã de disputele sale mai vechi cu un alt greu al judeţului, cu Marin Condescu, despre care spune cã a cheltuit ilegal milioane de euro la Pandurii şi Minerul Motru, banii provenind din minerit şi energie. Morega a cerut, ca şi altã datã, noi controale, şi l-a criticat pe şeful noului Complex Energetic Oltenia pentru cã a acceptat finanţarea în continuare a clubului, banii alocaţi fotbalului fiind consideraţi cheltuieli de producţie, ceea ce presupune o mãrire a preţului energiei. Directorul Constantin Bãlãşoiu a fost urecheat de deputat şi pentru leafa uriaşã, de 33.000 de lei pe care ar încasa-o lunar de la CEO, dar şi pentru cei peste 100 de directori pe care îi are în subordine şi care sunt şi ei remuneraţi cu salarii care trec şi de 20.000 de lei. Deputatul considerã cã CEO nu trebuia înfiinţatã pentru a asigura salarii mari la cât mai mulţi directori, ci pentru a fi eficientã pe piaţã, Morega fiind convins cã aceste lucruri se întâmplã întrucât sindicatele le acceptã atâta timp cât administraţia este de acord cu alocarea fondurilor pentru echipele de fotbal.

Tags: ,

About autor