Femeile din Topeşti, învãţate sã facã afaceri

Pare greu de crezut, mai ales cã vorbim despre „oraşul” Tismana, o localitate care a sãrãcit considerabil în ultimii ani, dar femeile de aici au luat iniţiativa de a se organiza într-o asociaţie care sã le reprezinte interesele şi care sã le promoveze eventuale proiecte pe care sã le propunã pentru finanţare europeanã. ªansa acestora a reprezentat-o implementarea aici a proiectului „Un viitor mai bun pentru femei”, Oana Seichea fiind cea care a venit aici pentru a duce la bun sfârşit aceasta iniţiativã. Ea s-a ocupat de 60 de gorjence care au fost implicate în derularea acestui proiect, Topeştiul reuşind sã fie centrul pentru materializarea acestei iniţiative.

   „Aceste femei au fost îndrumate cãtre afaceri care merg în mediul din care ele fac parte. Fiecare dintre doamne a avut câte o idee de afacere, de proiect, fiecare a îndrãznit sã încerce sã îşi deschidã o afacere dupã ce a participat la cursurile de antreprenoriat şi competenţe manageriale, de management proiect şi de formare formatori. Scopul proiectului nostru este acela de a sprijini aceste femei în deschiderea unei afaceri care sã determine crearea de noi locuri de muncã şi schimbarea mentalitãţii cu privire la rolul femeilor în comunitãţile tradiţionale. Din judeţul Gorj sunt 60 de femei beneficiare ale proiectului“, a menţionat Oana Seichea. Tânãra s-a şi mutat pentru o perioadã de timp la Topeşti, declarându-se mult mai încântatã de oamenii şi liniştea de aici decât de forfota din capitalã.

   Cu ajutorul acesteia a luat naştere Asociaţia Regionalã a Femeilor Antreprenor Tismana, condusã de Mihaela Lupu, ideea înfiinţãrii ARFAT venindu-i dupã o vizitã fãcutã în Spania în cadrul derulãrii proiectului. Acum a plecat în Spania Ioana Liliana Mutu, patroana unui mic magazin de ţarã, care spune cã vede lucrurile cu totul altfel dupã ce a absolvit cursurile la care a participat în cadrul acestui proiect. „„Am absolvit cursul şi, mulţumitã a ceea ce am învãţat acolo, am prins curaj şi încredere în mine şi mi-am deschis un magazin. Este o micã afacere, iar acum ştiu cum sã completez dosarul pentru a cere o finanţare. Vrem sã ne implicãm în deschiderea unui atelier meşteşugãresc aici, la Tismana“, a spus Ioana Mutu. Gânduri la fel de mari are şi Corina Sârbu, care creşte acasã vaci, oi şi porci şi, printr-o finanţare europeanã sperã sã îşi mãreascã şeptelul în urmãtorii ani, alte femei din Tismana punându-şi şi ele întrebãri despre cum se pot implica într-o afacere, singura soluţie de a le asigura un viitor mai bun, mai ales cã zona este renumitã pentru produsele de artizanat şi costumele populare care se realizau odatã aici.

About autor