Divergenţe între anchetatori într-un dosar de ucidere din culpã

Un dosar ce pãrea destul de simplu de rezolvat încã bate pasul pe loc dupã ce reprezentanţii Parchetului de pe lângã Tribunalul Gorj au constat dupã ani de investigaţii cã altcineva trebuia sã facã ancheta respectivã. Procurorul Emil Moţa este cel care a fãcut ancheta în acest dosar deschis în 2008, dupã aproape patru ani el considerând cã existã suficiente probe pentru a dovedi cã fosta şefã de UPU Târgu Jiu, dr. Liliana Puiu Crãciun, acuzatã de moartea unei paciente de 24 de ani, sã fie pusã sub acuzare şi trimis în judecatã. Dosarul a fost deschis în baza plângerii depuse de mama pacientei, dar rechizitoriul ce urma sã ajungã pe masa judecãtorilor mai trebuia avizat şi de conducerea Parchetului, iar de aici lucrurile iau o întorsãturã care pune pe oricine se intereseazã de aceastã poveste în situaţia de a face ochii mari…

Rechizitoriul întocmit de Moţa nu a primit avizul final pentru a fi trimis spre instanţa de judecatã şi asta dintr-un motiv cât se poate de simplu. Infracţiunea de ucidere din culpã trebuia judecatã la Judecãtoria Târgu Jiu ori, la o simplã analizare a situaţiei, Moţa este procuror (chiar fost prim-procuror) la Parchetul de pe lângã Tribunalul Gorj. Deci, pe parcursul posibilului proces, orice avocat putea specula acest viciu şi dosarul era anulat pentru cã ar fi urmat o retrimitere a acestuia la Parchetul de pe lângã Judecãtoria Târgu Jiu, ceea ce ar fi dus la trecerea altor luni, dacã nu şi ani pânã la clarificarea lucrurilor. Actuala conducere a Parchetului de pe lângã Tribunalul Gorj nu a avizat rechizitoriul lui Moţa,  despre relaţiile nu tocmai cordiale existente între acesta şi prim-procurorul Gheorghe Focşan existând suficiente informaţii încã de anii trecuţi, cei doi concurând în urmã cu câţiva ani pentru funcţia de conducere, unul dintre ei pierzând concursul…

Dosarul neavizat de Focşan a ajuns înainte de Paşti inclusiv la Parchetul de pe lângã Curtea de Apel Craiova, care şi-a exprimat un punct de vedere similar cu cel al prim-procurorului de la Gorj. Altfel spus, altcineva trebuia sã facã ancheta. În situaţia datã, pentru ca lucrurile sã nu mai fie tergiversate iarãşi luni de zile, soluţia cea mai simplã o reprezintã trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângã Judecãtoria Târgu Jiu, de unde, oficial şi legal, poate fi preluat de Parchetul de pe lângã Tribunalul Gorj, care îl poate soluţiona, aşa cum s-a mai întâmplat şi în alte cazuri, pentru ca, ulterior, un rechizitoriu sã fie trimis, în sfârşit, la instanţã.

Specialişti în drept spun cã orice procuror sau poliţist sesizat cu privire la o faptã are obligaţia legalã de a verifica dacã fapta pe care ar trebui sã o ancheteze este de competenţa sa. Emil Moţa spune cã lui nu i s-a comunicat oficial despre netrimiterea dosarului la instanţã, el recunoscând cã nu are cunoştinţã sã se mai fi întâmplat un astfel de lucru pânã acum. Procurorul de caz declarã cã a avut avizul şefilor sãi pentru a face ancheta, dar, de fapt, asta nu îl scuteşte de ceea ce spun specialiştii în drept cu privire la verificarea competenţei. „Dosarul mi-a fost repartizat de şeful unitãţii, printr-un referat prin care mi se cerea efectuarea anchetei. Dosarul a fost în cercetare sub supravegherea mea la Poliţie, am cerut efectuarea unei expertize medicale la Institutul de Medicinã Legalã Mina Minovici, tot cu aprobarea conducerii unitãţii, mi-a fost dat spre soluţionare, deci pânã acum, la întocmirea rechizitoriului, nu a fost nicio problemã”, spune Moţa.

Şi totuşi, dacã dosarul nu zãbovea câteva zile pe birourile şefilor din Parchetul Judeţean, rechizitoriul putea ajunge foarte uşor la instanţã, dar, acolo, şi un avocat începãtor putea invoca viciul de procedurã şi toatã ancheta de patru ani s-ar fi dus pe apa sâmbetei. Cine trãgea apoi ponoasele? Greu de rãspuns, mai ales cã e în joc toatã cariera medicalã a unui medic ce a salvat în UPU Târgu Jiu mãcar vreo câteva sute de vieţi, dar şi a unei mame care aşteaptã de atâta timp sã vadã cine este responsabil pentru moartea fiicei sale.

About autor