Program Ziua Culturii Naţionale – 15 ianuarie 2018

2018- Centenarul Marii Uniri în Gorj

Program Ziua Culturii Naţionale – 15 ianuarie 2018

La nivelul judeţului nostru, va fi marcat Programul “Centenarul Marii Uniri în Gorj” pe tot parcursul anului 2018, primele acţiuni fiind programate luni 15 ianuarie, odată cu sărbătorirea Zilei Culturii Naţionale.

La ora 10.00 va avea loc deschiderea oficială a Programului Centenarului Marii Uniri în Gorj la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu. Acţiunile vor începe cu intonarea Imnului de stat al României interpretat de Yasmin Polacek, după care Ion Cepoi îşi va lansa cartea “Catagrafia Gorjului 1918-2018” (Oameni, destine, proiecte, idei). Tot la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” cei prezenţi vor putea urmări până la ora 12.00 un spectacol artistic (Cvartetul Şcolii Populare de Artă Târgu Jiu, concert pian Florin Berculescu, recital din poezia lui Mihai Eminescu, susţinut de actori ai Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”, romanţe, dansuri – Ansamblul Profesionist “Doina Gorjului” şi cântece patriotice-interpret Ovidiu Homorodean din Sibiu). Totul se va încheia cu un cocktail organizat în foaierul teatrului.

Începând cu ora 16.30 la Sala de expoziţii Florin Isuf a CJCPCT Gorj au loc lansarea publicaţiilor „Revista Jiului de Sus”, nr. 24\ 2017 şi „Portal Măiastra” (sub egida Uniunii Scriitorilor din România) nr. 4\ 2017, Editura CJCPCT Gorj, lansarea revistei „Ad Mutrium”, editor Casa de Cultură Motru, lansare Calendarul Gorjului 2018 „Nemuritorii” – Membri ai Academiei Române, originari din Gorj. Tot de la ora 16.30 are loc expoziţia de fotografie Nemuritorii Gorjului, Membri ai Academiei Române, originari din Gorj şi expoziţia de artă populară gorjenească (arta lemnului- Pompiliu Ciolacu, costume populare).

La ora 17.00 gorjenii sunt aşteptaţi la un vernisaj de expoziţii istorice organizat la sediul Muzeului Judeţean „Alexandru Ştefulescu” din Târgu Jiu.

About autor