Incendiu puternic în centrul oraşului

Noaptea de sâmbătă spre duminică a fost una grea pentru locatarii unui bloc din zona centrală a municipiului, care a fost cuprins de flăcări în zona mansardei. Situat vizavi de Spitalul Judeţean şi de Tribunal, blocul a fost repede evacuat de locatari, oamenii ieşind singuri sau după ce pompierii le-au bătut la uşă şi le-au cerut să stea cât mai departe. Flăcările înalte de câţiva metri s-au manifestat cu putere la mansarda construcţiei, în părculeţul din faţa spitalului strângându-se zeci de curioşi, dornici să vadă ce s-a întâmplat. „Eu stau la etajul şapte aici în vecini şi am văzut flăcările. Am venit să văd ce s-a întâmplat pentru că nu poţi să rămâi impasibil. A fost foc mare”, a precizat unul dintre cei prezenţi în parc.

Locatarii din bloc spun că în cursul zilei mai mulţi muncitori au fost pe acoperiş şi au lucrat pe mansardă, fiind posibil ca focul să fi izbucnit de la aceştia. „Au lucrat unii toată ziua pe acolo pe sus. Noi stăm la doi şi auzim mai puţin zgomot, dar cei de la patru ştiu mai bine. Acum nu ştim dacă e de la ei focul, dar e cert că ei au bocănit toată ziua acolo pe mansardă, iar după asta ne-am trezit cu focul”, a povestit una dintre locatare, în timp ce un vecin al ei s-a plâns de calitatea slabă a lucrărilor. „Să vină cineva de la Primărie şi să vadă cum se lucrează, că nu văd pe nimeni aici. Sunt firme de apartament, lucrări de mântuială şi de asta am ajuns în situaţia asta. Avem copii mici şi a trebuit să plecăm cu ei în plină noapte. Nu am învăţat nimic din tot ce s-a întâmplat anul trecut la Bucureşti. Bine că nu a fost mai rău aici”, a spus bărbatul supărat pe cele întâmplate.

ISU Gorj a mobilizat la locul incendiului mai multe echipaje de intervenţie, inclusiv de la subunităţi din judeţ, reuşind în circa o oră să stingă focul uriaş. Nu au existat victime, mansarda nefiind locuită, doar pagube materiale, inclusiv la apartamentele de la etajul 4, în care apa s-a infiltrat. Cauza incendiului nu este cunoscută, o comisie care include şi poliţişti fiind cea care va stabili în următoarele zile ce anume a determinat izbucnirea flăcărilor.

About autor