Jiul, poluat cu tone de PET-uri

 

Imagine dezolantă la marginea municipiului Târgu Jiu, acolo unde Jiul a adus din amonte tone de deşeuri pe care le-a „spălat” din oraşele Văii Jiului. Barajul din zona Vădeni este acoperit pe sute de metri patraţi de un strat gros de PET-uri, în special, dar din peisaj nu lipsesc nici leşurile unor animale moarte, mirosul greu respirabil fiind simţit de la o poştă, mai ales că afară sunt temperaturi tropicale.

Şoferii care trec prin zonă îşi aruncă privirea înspre baraj ori chiar opresc pentru a imortaliza tonele de gunoaie care acoperă suprafaţa apei. „Rămâi fără cuvinte când vezi ce e aici. Am venit să mă minunez pentru că nu-ţi vine să crezi că e posibil aşa ceva, că în România se poate întâmpla asta, când lumea pare civilizată. Am filmat şi eu, am făcut nişte poze şi o să le arăt şi la prieteni pentru că nu se poate aşa ceva. Cuvintele nu pot descrie mizeria de aici”, spune un şofer, situaţia respectivă fiind în atenţia comisarilor Gărzii de Mediu, costurile pentru igienizarea barajului urmând să fie suportate însă de Hidroelectrica, „vina” ei fiind doar că foloseşte apa pentru a produce energie electrică.

Gelu Ionescu

About autor