Faimosul actor şi regizor de origine gorjeanã Sergiu Nicolaescu, declarat cetãţean de onoare al Municipiului Târgu Jiu în urmã cu nici douã sãptãmâni, nu se va putea bucura prea mult de sãrbãtorile de iarnã care se apropie. Artistul va trebui sã stea imobilizat la pat o bunã perioadã de timp, dupã ce a cãzut pe gheaţã şi şi-a fracturat trei coaste.
Accidentul a avut loc în timp ce mergea spre garajul din curtea casei sale. Acesta spune cã nu s-a speriat „doar din atâta”, mai ales cã a mai trecut prin astfel de experienţe, el refuzând şi sã fie asistat de medicii care doreau sã-l îngrijeascã. Fost senator în mandatul care se încheie azi în mod oficial, Nicolaescu nu a mai candidat la ultimele alegeri, prezenţa sa la Târgu Jiu fiind singura de dupã Revoluţie în care s-a afişat în mod deschis, pe meleagurile natale, cu autoritãţile locale.